Cum a luat naştere Căminul Cultural
Dintre iniţiatori amintim: Petru Ilieşu - preot ortodox, Ion Lauer - preot romano-catolic, Nicolae Lauer - medic, Vasile Candea - primar, Mihai Chiţacu - directorul şcolii primare, Ion Wagner - dirigintele oficiului poştal, Nicolae Malz - directorul morii, Ion Schneider - directorul Băncii, Iosif Schmidt - preşedintele Cooperaţiei, Alexandru Veselu - notar, Nicolae Wolf - subprimar şi alte persoane învăţători, comercianţi, agricultori, angajaţi ai Primăriei ori pensionari.
Grupul de voluntari se întruneau regulat şi discutau chestiuni legate de organizarea activităţii, planificarea manifestărilor culturale, gestionarea bugetului.
Fiecare dintre membrii grupului, care după înfiinţare s-a transformat în consiliu de administraţie, avea sarcini pe care trebuia să le respecte. De exemplu, existau mai multe secţii: Secţia pentru Cultura Sănătăţii coordonată de medic cu o subsecţie sanitară din care făceau parte 4 femei printre care şi moaşa comunală şi subsecţia de educaţie fizică şi jocuri naţionale, secţia pentru Cultura Muncii coordonată de ing. Nicolae Schuch cu subsecţiile Bunii Gospodari, Crescători de Vite şi Agricultură, Bunele Gospodine, Edilitară, Secţia Cultura Minţii şi Sufletului coordonată de Mihai Chiţacu cu subsecţiile Bunilor Cititori, Ascultătorilor de Radio şi Muzeul Satului, subsecţia Muzicală, subsecţia Şezătorilor, Sărbătorilor şi a Teatrului Sătesc.
Fiecare subsecţie avea între 3 şi 5 persoane ca membrii, în total erau implicate 64 de persoane.
Inaugurarea Căminului Cultural a avut loc pe data de 25 august 1946 la vechiul Cămin de pe actuala stradă a Macilor care a fost demolat ulterior.
Programul de pe invitaţii a fost următorul:
Ora 9 - slujba religioasă,
Ora 11 - sfinţirea Căminului,
Ora 20 - sărbătoare culturală, în sala “Hügel”, urmată de petrecere populară până dimineaţă.
10 Decembrie 2009
Caută în ştiri
Alte site-uri
- - Dudeştii Noi, Wikipedia
- - Scoala cu cls. I-VIII din Dudeştii Noi
- - Mersul trenurilor - plecări şi sosiri din Dudeştii Noi
- - Vremea în Dudeştii Noi
- - Dudeştii Noi pe Analog TV
- - Neubeschenowa (germana)
- - Neubeschenowa (engleză)
- - Neubeschenowa - Dudeştii Noi, Wikipedia, in limba germana
- - Újbesenyő - Dudeştii Noi, Wikipedia, in limba maghiară
